E balul peştilor! Iată-i cum saltă galanţi si voioşi în lighean…
Orchestra e mama. Ea cântă la cuţit cu mănuşile-i roş’-tiţian.
Capul acela-mi zâmbeşte, iar altul îmi spune bancuri – nu vreau să le spun…
Coada se zbate – aplaudă – franjuri de maţe se-nvârt în valsul nebun.
Hârşti! face toba – hârşti-hârşti şi capul se miră – de-acum melodia e lină,
alt corp solzos se alintă de lamă ca o felină.
Capul se uită la trup scuturând purpuriul bobiţelor.
Ochii lor albi, ah ochii lor albi sunt ca perle ce dorm pe sânii domniţelor… 
(Acesta este un text scris în februarie 2001, descoperit recent în “lădoiul meu de zestre”, cu jurnale şi manuscrise)
Like this:
2 bloggers like this post.
Frumoasă “zestre” mai ai, măi fato!
mulţumesc, mă tem că a îngălbenit deja pe fundul lăzii…
Păi scoate-o mai repede la lumină că o albim noi cu vizualizările