Atinge-mă (fragment)


„Dă-mă pradă mângâierilor tale”

(scrisoare de dragoste sumeriană 2037 î.e.n.-2029 î.e.n.)

 

Matilda era o femeie pe care nu o atingea niciodată nimic.

Înainte de asta, fusese o fetiţă timidă pe care nu o atinsese nimeni. La baia de duminică, Tatamama îşi punea mănuşi groase, de cauciuc galben şi un strat generos de clăbuc, ca să evite orice contact fizic. Dacă ar fi putut, ar fi spălat-o îmbrăcată, economisea şi timp cu rufele. Baia era cel mai intim moment în familie: buretele dur, învelit într-o pânză abrazivă, cu care îi râcâia spinarea, gâtul şi braţele subţiri; părul lung şi fragil, aproape transparent, frecat îndelung şi agresiv cu şampon de urzici; pe urmă peria care muşca din pielea capului, încâlcind şuviţe ude; ochii roşii, lăcrimând săpun şi lichidul verzui-gelatinos al şamponului; prosopul apretat, grunjos, care zgârie pielea şi lasă vânătăi pentru ca, uite, să arăţi şi tu a pui de om, nu a pui de bodaproste. Şi Tatamama, mereu mirosind a proaspăt întors de la serviciu, cu mâini mari muncitoreşti, labe de lăcătuş, bombănind şi strigând furios: Tilda, nu mă mai stropi! Tilda, uite ce ai făcut pe jos! Tilda! Tilda!

Dragostea era o formă de tortură… Poate de aceea a fost recunoscătoare pe la 6 ani, când era deja prea mare să i se facă baie, pentru toate bătăile pe care le lua. Cele scurte, ca nişte ploi de vară, executate virtuos la băţul de pescuit din bambus şuierător. Cele lungi şi metodice, aplicate cu cureaua cu cataramă din metal greu. Şi alţi copii din bloc luau bătaie, Lenu a luat odată, o singură dată, atunci când a fugit de acasă, un dos de palmă, iar imediat pe urmă tatăl ei a luat-o în braţe plângând.  Când îşi imagina scena asta, Tilda vedea un fel de icoană, la care era gata să se închine, tatăl şi fiica într-un grup statuar. Singura dovadă a Tildei că fusese şi ea o dată îmbrăţişată era o fotografie veche, sepia, cu un colţ ros, în care Tatamama, în salopetă cenuşie, cu dungi albe, o ţinea în braţe şi iarba cenuşie îi ajungea până la brâu. Tilda avea o rochiţă de un alb murdar, faţa mică, strânsă de la soare şi două degete întinse profetic către fotograf. Nu putea fi ceva atât de îndepărtat, Tilda îşi amintea încă salopeta aceea cu dungi: era cărămizie.

Tilda era un copil rău. Copiii răi sunt mângâiaţi cu băţul, unde dă Tatamama, acolo creşte. Băţul era folosit să îi frăgezească puțin carnea, să i-o îmblânzească şi să o aşeze la locul ei pe schelet, ca pe umeraş. Asta se chema modelare. Aşa se transformau toate corpurile mici şi dolofane, de fetiţă, în corpuri lungi, elegante, de femeie, corpuri gata să fie răsplătite prin mângâieri şi atingeri dintre cele mai miraculoase. Să fii femeie era un ideal, femeile aveau fiecare dreptul la dragoste – şi nu doar la dragoste din aceea violentă, ca mătuşa Nuşi, care o încasa ori de câte ori unchiu Fane se întorcea de la crâşmă zgâlţâind balustrada din bloc. Orice femeie avea dreptul legal la un soţ, iar soţii aveau nişte mâini făcute special pentru dragoste şi pentru atingeri, asta, evident, dacă aveai formele potrivite şi la locul lor. Pe Tilda o dusese odată Tatamama la nuntă la restarantul „Cocoşul de aur” şi acolo, imediat după melodia „Mac mac mac”, văzuse cum, în penumbră, odată cu muzica lentă care se înşuruba încet în minţile cuplurilor din ringul de dans, din trupul bărbaţilor, ca din nişte copaci mari, umbroşi, creşteau parcă mii de crengi cu palme şi degete,  care se încolăceau în jurul partenerelor lor,  măsurându-le prin toate locurile acelea atât de elegant curbate sub rochii şi trupurile femeilor păreau dintr-o dată electrizate, înviate din morţi, se răsuceau lent, se unduiau şi tremurau de bucurie. Pentru un moment ca acesta merita să rabzi orice. Dar, oricât de destoinic răbda Matilda, zile în şir, bătăile tot nu o transformau în femeie. Tilda îşi apăsa în fiecare zi mâinile pe pieptul mic, de unde nu părea să izbucnească subit nicio pereche de sâni, îşi măsura cu ambele palme picioarele, prea scurte, şi îşi ţuguia demonstrativ buzele în oglindă. Într-adevăr, carnea frăgezită creştea, rochiţa ei preferată, albastru-azur, cu trandafiraşi coloraţi brodaţi la două degete de tiv, îi devenea din ce în ce mai strâmtă, dar ceva nu mergea bine, Tilda nu avea nimic din rotunjumile care curgeau pe muzica de la „Cocoşul de aur”, nici cu siluetele glorioase ale manechinelor din revista „Femeia” sau ale actriţelor de pe coperta almanahului „Cinema”. Pe alea, bărbaţi eleganţi, cu costum şi pălărie, le strângeau în braţe cu un picior ridicat la spate, apoi le duceau la un restaurant scump şi le cumpărau flori, neapărat trandafiri albi, pe urmă le lăsau să adoarmă la pieptul lor moale şi cald, în taxi.

Aşa că, în perioada bătăilor, Tilda se simţi păcălită şi se răzvrăti. Mai întâi, îşi dădu seama că rămăsese nostalgică după băile de duminică din primii ani şi le continuă, mult mai dese, de una singură, ori de câte ori Tatamama era la fabrică. Baia o făcea conştientă de sine, aburii fierbinţi trezeau în ea pe Tilda cea din interior, cea pe care o descoperise tot în baie, privindu-se minute în şir în oglindă. Tilda cealaltă se numea Adilt. Venea dintr-o lume întoarsă, unde totul era permis, cu o singură condiţie: să nu treacă nimic dincolo de oglindă. Era un târg cinstit. Adlit i-a făcut primul cadou, atunci, la 6 ani. O învăţă să-şi ducă mâna acolo unde se spune că băieţii au altceva decât fetele. Locul acela era moale, mătăsos şi cald şi Tilda îşi odihnea acolo degetele în fiecare seară, înainte de culcare. Mâna ei devenea tot mai curajoasă şi mai puternică. La început, Tilda s-a speriat, a crezut că ceva nu e în regulă cu ea, s-a temut că, prin vreo greşeală, mâna aceea nu era a ei, că îi crescuse, la naştere, o mână de bărbat. O mână de femeie trebuie să fie cuminte şi supusă, moale, învârtind îmbufnat un cârlionţ sau aşezată pasiv pe genunchi. Bărbatul este cel care creează, care modelează, care dă viaţă… Pe urmă, Matilda se hotărî să facă pace cu mâna răzvrătită pentru că, mai mult decât să fie atinsă, îşi dădu seama că îi place să atingă.

De atunci începu să caute în jur, cu degetele, ceva la fel de fin şi de plăcut la atingere ca sexul ei. Interiorul zemos al unei roşii. O secţiune, cu un cuţit foarte fin, printr-o banană lucioasă. Când n-o vedea nimeni, Tilda se lipea de lucruri. Îi plăcea să închidă ochii şi să parcurgă casa de la un capăt la altul, călăuzită de un deget. Lucrurile se lăsau atinse şi dezmierdate. Căuta texturi, era dependentă de ele, le devora cu voluptate. Luciul uşor striat al mesei de lemn masiv, lăcuit, din dormitor. Cilii micuţi, poroşi, ai foii de hârtie pe care îşi făcea tema la matematică.  Poleiala rece a cănii de porţelan din care îşi bea gura răcită de ceai. Pojghiţa cremoasă de pe suprafaţa cănii cu lapte cald. Moliciunea stângace a cearşafului. Când nu pipăia cu degetele, o dureau, simţea că degetele îi cresc aşa cum le cresc iepurilor dinţii atunci când nu au nimic de ros. După o vreme, a devenit expertă în recunoaşterea suprafeţelor. Le diferenţia cu ochii închişi, putea deosebi fără greş şi două cârpe din material identic, de nuanţe diferite. Trăia numai pentru texturi.  Cele pe care nu le cunoştea, încerca să le creeze în minte, în laboratorul ei de dincolo de oglindă. Visa că bărbaţii sunt uşor abrazivi, ca pânza de cânepă a buretelui cu care îi freca Tatamama ceafa. Iar norii de pe cer, pe care îi privea uneori răsturnată pe câmp, aveau ceva din consistenţa unei linguri de frişcă, cu granule fine de zahăr vanilat gata să fie zdrobite cu voluptate între două degete…

Seara, înainte de culcare, Tilda închidea ochii şi recapitula atent toate bucuriile din timpul zilei, iar în timp ce muzica texturilor infinite i se derula încet în minte, ca o flaşnetă, palmele ei, ca două animăluţe fantastice, zăceau mulţumite cu degetele în sus şi, înainte de a adormi, acompaniau fiecare gând al Tildei printr-un concert de degete, treceau din nou, mental, prin toate texturile zilei, aşa cum un pianist, după o viaţă întreagă petrecută pe clape, nu poate asculta o melodie fără ca degetele să îi joace involuntar în aer.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s